Ucraina a fost invadată de trupele rusești, în această dimineață, iar guvernul de la Kiev a transmis că militarii Moscovei au trecut granița și din Belarus.
Cu doar câteva zile în urmă, președintele Vladimir Putin a participat, alături de Alexandr Lukașenko – liderul din Belarus – la exerciții militare comune care au fost prelungite, așa cum s-a transmis oficial, din cauza situației deteriorate din Ucraina.
După ce Duma de Stat – camera inferioară a Parlamentului Federației Ruse – a pregătit un proiect de lege prin care i se solicita lui Vladimir Putin să recunoască independența republicilor autoproclamate Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, ”Țarul de la Kremlin” a spus ”Da”, iar războiul a fost declanșat cu rapiditate.
Potrivit comunicatului transmis de guvernul de la Kiev, atacul a început, aproximativ, la ora 05:00.
”În jurul orei 5:00, granița de stat a Ucrainei în zona cu Federația Rusă și Republica Belarus a fost atacată de trupele ruse sprijinite de Belarus. Atacurile asupra unităților de frontieră, patrulelor de frontieră și punctelor de control sunt efectuate cu ajutorul artileriei, a echipamentului greu și a armelor de calibru mic”, se precizează în comunicat.
Guvernul Ucrainei a mai precizat și regiunile în care se desfășoară atacul trupelor rusești, menționând și că unul dintre atacuri a venit din direcția Republicii Autonome Crimeea.
”Acest lucru (n.red. – agresiunea armată a Rusiei) are loc în regiunile Lugansk, Sumi, Harkov, Cernihiv și Jytomyr. În plus, atacul are loc din direcția Republicii Autonome Crimeea. Este înregistrată și munca grupurilor de sabotaj și recunoaștere inamice.
În funcție de situația de la frontieră, polițiștii de frontieră, împreună cu Forțele Armate ale Ucrainei și Garda Națională a Ucrainei ripostează”, s-a mai transmis prin intermediul comunicatului.
Citește și: